BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 8 din 14.01.2026

pentru modificarea Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.932/2013

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.01.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa

sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 932/2013

nr. 8  din  14.01.2026

 (în vigoare 12.02.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 76-79 art. 50 din 12.02.2026

* * *

UE

În temeiul art.13 alin.(1) din Legea apelor nr.272/2011 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.46-49, art.70), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre:

- transpune parţial (transpune art.4; art.8 şi Anexa V) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L327 din 22 decembrie 2000, CELEX: 32000L0060, aşa cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014;

- transpune parţial (transpune art.3; art.4 (1); art.5 şi art.6) Directiva 2009/90/CE a Comisiei din 31 iulie 2009 de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a specificaţiilor tehnice pentru analiza chimică şi monitorizarea stării apelor.

1. Regulamentul privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.932/2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.276-280, art.1038), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.1. pe tot parcursul textului, ortografia se aduce în concordanţă cu normele ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, prin substituirea literei "î" din interiorul cuvintelor cu "â" şi a formelor "sînt/sântem/sînteţi" cu "sunt/suntem/sunteţi";

1.2. în Regulament:

1.2.1. pe tot parcursul textului, cuvintele "organul central al administraţiei publice în domeniul sănătăţii", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică", la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele "organului central al administraţiei publice în domeniul mediului", la orice formă gramaticală, – cu textul "Ministerul Mediului", la forma gramaticală corespunzătoare;

1.2.2. punctele 1, 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:

"1. Regulamentul privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane (în continuare – Regulament) stabileşte cerinţele pentru programele de monitorizare a apelor de suprafaţă şi subterane în conformitate cu principiile managementului integrat al resurselor de apă, având ca scop evaluarea stării ecologice, chimice şi cantitative a resurselor de apă, prevenirea poluării şi asigurarea utilizării durabile a acestora.

2. În sensul prezentului Regulament se aplică noţiunile prevăzute la art.2 din Legea apelor nr.272/2011, precum şi următoarele noţiuni:

elemente hidromorfologice – caracteristici de debit, continuitate şi morfologie ale corpurilor de apă care susţin starea elementelor biologice, conform Metodologiei privind clasificarea stării ecologice şi a potenţialului ecologic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.884/2024;

indicatori de calitate a apelor – cerinţe de calitate a apelor, exprimate prin valoarea concentraţiei unui parametru fizico-chimic, a unui grup de parametri fizico-chimici sau a unui parametru biologic care nu trebuie depăşită pentru a asigura protecţia sănătăţii umane şi a mediului;

monitorizare de supraveghere – monitorizare efectuată pentru evaluarea generală a stării apelor de suprafaţă şi subterane, pentru stabilirea tendinţelor pe termen lung şi pentru fundamentarea programelor operaţionale de monitorizare;

monitorizare de investigare – monitorizare efectuată pentru identificarea cauzelor degradării stării unui corp de apă, confirmarea surselor de poluare sau în caz de poluare accidentală, atunci când informaţiile necesare nu pot fi obţinute prin monitorizarea operaţională;

monitorizare operaţională – monitorizare efectuată pentru corpurile de apă identificate ca fiind expuse riscului de nerealizare a obiectivelor de mediu, precum şi pentru evaluarea eficienţei măsurilor prevăzute în programele de gestionare;

monitorizare a stării apelor – sistem de evaluare a parametrilor fizici, chimici, biologici şi microbiologici ai apei, în funcţie de condiţiile naturale şi antropice;

programe de monitorizare – instrumente de evaluare coerentă şi cuprinzătoare a stării resurselor de apă, destinate prognozei, elaborării şi aprobării planurilor de gestionare a corpurilor de apă, precum şi analizei progresului realizat în implementarea acestora;

stare ecologică – reflectare a calităţii structurale şi funcţionale a ecosistemelor acvatice, stabilită în baza elementelor biologice, hidromorfologice şi fizico-chimice, conform Metodologiei privind identificarea modificărilor hidromorfologice, monitorizarea şi evaluarea corpurilor de apă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.709/2024, şi Metodologiei privind clasificarea stării ecologice a apei şi potenţialul ecologic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.884/2024;

substanţe prioritare – substanţe listate în anexa nr.1 la Regulamentul privind cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2013, supuse monitorizării regulate în programele de monitorizare a apelor de suprafaţă;

sistem naţional de monitorizare – sistem prin care statul supraveghează permanent starea resurselor de apă şi impactul antropic asupra acestora, bazat pe parametri şi indici cu acoperire spaţială şi temporală, care asigură cadrul informaţional necesar pentru elaborarea strategiilor, măsurilor de prevenire a consecinţelor antropice şi a calamităţilor naturale, precum şi pentru remedierea situaţiei ecologice;

tendinţă ascendentă semnificativă – creştere semnificativă din punct de vedere statistic şi ecologic a concentraţiei unui poluant, a unui grup de poluanţi sau a unui indicator de poluare pentru care se consideră necesară inversarea tendinţei.

3. Prevederile prezentului Regulament se aplică tuturor persoanelor fizice, juridice şi autorităţilor publice implicate în monitorizarea apelor, pentru a asigura evaluarea integrată a stării apelor şi respectarea obiectivelor de mediu stabilite prin Legea apelor nr.272/2011, inclusiv obligaţia de înregistrare a datelor în Sistemul informaţional automatizat "Cadastrul de stat al apelor".";

1.2.3. punctul 4 se abrogă;

1.2.4. punctul 5 va avea următorul cuprins:

"5. Programele de monitorizare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane se elaborează şi se implementează în conformitate cu prezentul Regulament şi cu planurile de gestionare ale districtelor bazinelor hidrografice. Datele obţinute prin programele de monitorizare sunt utilizate pentru evaluarea şi clasificarea stării ecologice şi a potenţialului ecologic al apelor de suprafaţă, în conformitate cu Metodologia privind clasificarea stării ecologice a apei şi potenţialul ecologic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.884/2024, precum şi pentru evaluarea stării chimice şi cantitative a apelor subterane, în conformitate cu Metodologia de evaluare şi de clasificare a corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025.";

1.2.5. se completează cu punctul 5¹ cu următorul cuprins:

"5¹. Frecvenţele minime de monitorizare sunt stabilite după cum urmează:

1) pentru apele de suprafaţă:

a) monitorizarea biologică de supraveghere se efectuează cel puţin o dată pe durata fiecărui ciclu de monitorizare de şase ani, iar monitorizarea biologică operaţională se realizează în conformitate cu frecvenţele minime prevăzute în tabel;

b) monitorizarea hidromorfologică de supraveghere se efectuează cel puţin o dată la şase ani, iar monitorizarea hidromorfologică operaţională se realizează continuu sau lunar, în funcţie de tipul parametrului monitorizat;

c) monitorizarea fizico-chimică generală operaţională se efectuează trimestrial, iar monitorizarea fizico-chimică generală de supraveghere se efectuează cel puţin o dată la trei ani;

d) monitorizarea operaţională a substanţelor periculoase şi a substanţelor prioritare se efectuează lunar, iar monitorizarea substanţelor periculoase şi a substanţelor prioritare de supraveghere se efectuează anual.

Frecvenţele de monitorizare sunt ajustate de către Agenţia de Mediu în cadrul programelor de monitorizare, în baza rezultatelor monitorizării de supraveghere, a evaluării riscurilor şi a identificării tendinţelor ascendente semnificative, în vederea atingerii obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă;

2) pentru apele subterane:

a) monitorizarea cantitativă (nivel/debit) se efectuează cu o frecvenţă adecvată, stabilită în funcţie de presiunile de exploatare, riscul de supraexploatare şi caracteristicile hidrogeologice ale corpului de apă, conform programelor de monitorizare;

b) monitorizarea fizico-chimică se efectuează cel puţin o dată la trei ani, în cadrul monitorizării de supraveghere, iar în cadrul monitorizării operaţionale se efectuează cel puţin anual, cu posibilitatea ajustării frecvenţei în funcţie de riscurile identificate, presiunile antropice şi necesitatea identificării tendinţelor ascendente semnificative, pentru corpurile de apă subterană identificate ca fiind la risc, conform programelor de monitorizare.

Tabel

Frecvenţe minime de monitorizare pentru elementele

de calitate a apelor de suprafaţă

1.2.6. punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Monitorizarea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane, inclusiv evaluarea stării şi a nivelului de contaminare a corpurilor de apă, se exercită de către Agenţia de Mediu în conformitate cu art.9¹ din Legea apelor nr.272/2011. Agenţia de Mediu organizează, coordonează şi realizează programele de monitorizare, asigură prelevarea probelor, efectuarea analizelor în laboratoare proprii sau acreditate, validarea şi procesarea datelor, precum şi raportarea acestora către Ministerul Mediului şi către alte instituţii competente.

1) Agenţia de Mediu utilizează laboratoarele proprii sau laboratoarele acreditate şi poate colabora cu instituţiile tehnice abilitate.

2) Inspectoratul pentru Protecţia Mediului exercită controlul asupra respectării legislaţiei de mediu, constată încălcările şi aplică sancţiunile prevăzute de lege în limitele competenţelor stabilite în art.56, 57 şi 58 din Legea apelor nr.272/2011.

3) Instituţiile care administrează infrastructura hidrotehnică sau resursele de apă, inclusiv Instituţia Publică Administraţia Naţională "Apele Moldovei" şi comitetele districtelor bazinelor hidrografice, acordă suport tehnic şi informaţional în limitele competenţelor stabilite în art.9 şi 10 din Legea apelor nr.272/2011.

4) Monitorizarea calităţii apei potabile provenite din surse de suprafaţă şi subterane se efectuează de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, prin intermediul structurilor teritoriale, în conformitate cu Legea nr.182/2019 privind calitatea apei potabile şi cu Regulamentul sanitar privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.651/2023.

5) În cazul depistării unor neconformităţi privind calitatea apelor, Agenţia de Mediu informează Ministerul Mediului şi instituţiile competente, în vederea aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea şi remedierea efectelor poluării conform legislaţiei din domeniu.";

1.2.7. se completează cu punctul 61 cu următorul cuprins:

"61. Programele de monitorizare a apelor de suprafaţă şi subterane includ în mod obligatoriu următoarele componente:

1) monitorizarea stării ecologice şi chimice a apelor de suprafaţă, efectuată în conformitate cu Metodologia privind clasificarea stării ecologice a apei şi potenţialul ecologic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.884/2024;

2) monitorizarea stării cantitative şi chimice a apelor subterane, efectuată în conformitate cu Metodologia de evaluare şi de clasificare a stării corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025;

3) integrarea datelor obţinute în Cadastrul de stat al apelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind evidenţa resurselor de apă;

4) monitorizarea zonelor protejate, inclusiv a punctelor de captare a apei destinate potabilizării, cu frecvenţe majorate (între 4 şi 12 ori pe an), stabilite în funcţie de populaţia deservită şi în conformitate cu cerinţele actelor normative aplicabile, inclusiv cele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.651/2023 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile.";

1.2.8. se completează cu punctul 71 cu următorul cuprins:

"71. Monitorizarea de investigare se efectuează în caz de poluare accidentală, degradare neexplicată a stării unui corp de apă sau atunci când datele obţinute din monitorizarea de supraveghere sau operaţională sunt insuficiente pentru evaluarea stării apelor. Frecvenţa monitorizării de investigare este adaptată situaţiei concrete (zilnică, săptămânală sau ori de câte ori este necesar), până la identificarea cauzelor şi remedierea efectelor.

1) Monitorizarea de investigare este realizată de către Agenţia de Mediu, care stabileşte parametrii, metodele, locaţiile şi frecvenţele investigaţiilor în conformitate cu prevederile Metodologiei privind identificarea modificărilor hidromorfologice, monitorizarea şi evaluarea corpurilor de apă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.709/2024.

2) Inspectoratul pentru Protecţia Mediului notifică evenimentele de poluare, exercită controlul de stat şi aplică măsurile prevăzute de legislaţie, fără a substitui atribuţiile de monitorizare şi investigare ale Agenţiei de Mediu.

3) Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Instituţia Publică Administraţia Naţională "Apele Moldovei" şi alte instituţii tehnice subordonate autorităţii centrale de mediu acordă suport tehnic şi informaţional necesar Agenţiei de Mediu în limitele competenţelor stabilite de legislaţie, fără a prelua atribuţiile de monitorizare sau evaluare a stării apelor.";

1.2.9. punctele 8 şi 9 vor avea următorul cuprins:

"8. Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, prin intermediul structurilor sale teritoriale, monitorizează parametrii sanitaro-chimici, toxicologici, microbiologici, virusologici şi parazitologici ai apelor utilizate în scopuri potabile, în conformitate cu prevederile Legii nr.182/2019 privind calitatea apei potabile şi cu Regulamentul sanitar privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.651/2023.

1) Monitorizarea calităţii apei potabile se efectuează conform cerinţelor stabilite în Hotărârea Guvernului nr.651/2023 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile, incluzând prelevarea probelor, evaluarea conformităţii cu parametrii de calitate, informarea populaţiei şi notificarea autorităţilor competente.

2) Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică monitorizează şi calitatea apelor utilizate pentru scăldat, îmbăiere şi agrement în conformitate cu actele normative privind calitatea apelor de suprafaţă în scop recreativ.

9. Investigaţiile ştiinţifice integrate asupra stării resurselor de apă sunt efectuate de către instituţiile de cercetare ştiinţifică, inclusiv în baza rezultatelor şi a informaţiei primare obţinute de la instituţiile care gestionează şi monitorizează resursele de apă de suprafaţă şi subterane.";

1.2.10. punctul 16 va avea următorul cuprins:

"16. Pentru apele de suprafaţă, parametrii monitorizaţi sunt specificaţi în tabelul 2 din anexa nr.1. Concomitent cu parametrii monitorizaţi este determinat şi volumul fluxului de apă şi/sau cota nivelului de apă (în metri). Reţeaua staţiilor de măsurări hidrologice trebuie să asigure exactitatea conform normativelor de calcul al parametrilor hidrologici. Substanţele prioritare şi periculoase se monitorizează în conformitate cu cerinţele Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2013.";

1.2.11. la punctul 21, cuvintele "actelor normative în vigoare ce stabilesc cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă" se substituie cu textul "Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2013, şi conform Metodologiei privind clasificarea stării ecologice a apei şi potenţialul ecologic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.884/2024";

1.2.12. punctele 25 şi 26 se abrogă;

1.2.13. punctul 27 va avea următorul cuprins:

"27. Calitatea şi cantitatea apelor subterane sunt monitorizate sistematic de către Agenţia de Mediu, prin intermediul punctelor de monitorizare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu criteriile reglementate în Metodologia de evaluare şi de clasificare a stării corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025.";

1.2.14. punctele 34 şi 35 vor avea următorul cuprins:

"34. Monitorizarea suplimentară, în vederea susţinerii caracterizării şi clasificării apelor subterane, poate include parametri fizico-chimici suplimentari şi indicatori, cum ar fi temperatura, conductivitatea electrică, oxigenul dizolvat, pH-ul şi alcalinitatea, în conformitate cu Metodologia de evaluare şi de clasificare a stării corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025.

35. Pentru monitorizarea stării chimice a apelor subterane sunt utilizaţi parametrii prevăzuţi în anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la standardele de calitate a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.931/2013.";

1.2.15. punctul 39 va avea următorul cuprins:

"39. Fiecare corp de apă subterană va include un număr suficient de puncte de monitorizare, stabilite conform criteriilor metodologice din Metodologia de evaluare şi clasificare a stării corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025.";

1.2.16. la punctul 43, după cuvântul "reprezentative" se introduce următoare textul "ţinând cont de caracterizarea hidrogeologică şi de presiunile identificate conform Metodologiei privind analiza presiunilor şi evaluarea riscurilor antropice în cadrul districtelor bazinelor hidrografice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.657/2024";

1.2.17. punctele 44 şi 45 vor avea următorul cuprins:

"44. Toate punctele de control trebuie să fie supuse unei caracterizări în conformitate cu criteriile din Metodologia de evaluare şi clasificare a corpurilor de apă subterană, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.227/2025.

45. Proiectarea reţelei de monitorizare se bazează pe înţelegerea conceptuală a corpului de apă subterană, pe caracteristicile hidrogeologice şi pe presiunile antropice identificate conform Metodologiei privind analiza presiunilor şi evaluarea riscurilor antropice în cadrul districtelor bazinelor hidrografice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.657/2024, respectând principiile reprezentativităţii spaţiale şi temporale.";

1.2.18. punctul 51 se abrogă;

1.2.19. punctul 61 va avea următorul cuprins:

"61. Programele de monitorizare se elaborează în concordanţă cu planurile de gestionare ale districtelor bazinelor hidrografice şi se raportează anual către Ministerul Mediului.";

1.2.20. la punctul 62, cuvintele "şi cu instituţiile ştiinţifice" se exclud;

1.2.21. punctul 63 va avea următorul cuprins:

"63. Programele de monitorizare se revizuiesc în funcţie de starea ecosistemelor acvatice, de impacturile antropice şi de obiectivele stabilite în planurile de gestionare ale districtelor bazinelor hidrografice.";

1.2.22. la punctul 67, textul " , respectiv, anexei nr.2 la prezentul Regulament" se substituie cu textul " anexei nr.1 la Regulamentul cu privire la standardele de calitate a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.931/2013";

1.2.23. la punctul 68, cuvintele "la prezentul Regulament" se exclud;

1.2.24. la punctul 83, textul "Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie" se substituie cu textul "Legii nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public";

1.2.25. se completează cu capitolul VII cu următorul cuprins:

"Capitolul VII

ASIGURAREA CALITĂŢII ANALIZELOR ŞI VALIDAREA DATELOR

84. Analizele chimice şi determinările fizico-chimice efectuate în cadrul monitorizării stării apelor se realizează conform standardelor europene şi internaţionale relevante, precum ISO, EN, sau conform echivalentelor lor aprobate la nivel naţional.

85. Laboratoarele care efectuează analize pentru evaluarea stării apelor trebuie să fie acreditate conform standardului SM SR EN ISO/IEC 17025 şi să aplice proceduri de asigurare a calităţii, inclusiv:

1) participarea periodică la scheme interlaboratoare de testare a competenţei;

2) utilizarea metodelor validate;

3) trasabilitatea măsurărilor la standarde internaţionale;

4) controlul intern al calităţii pentru fiecare parametru analizat.

86. Pentru parametrii care determină starea chimică a apelor (substanţe prioritare, metale grele, nutrienţi, pesticide), limitele de detecţie şi cuantificare trebuie să respecte cerinţele din anexa nr.3, care vor conţine:

1) limita de cuantificare ≤ 30% din standardul de calitate a mediului (SCE);

2) incertitudinea extinsă ≤ 50% din valoarea standardului;

3) procentul de acoperire al analizei ≥ 95%.

87. Datele obţinute în cadrul programelor de monitorizare sunt supuse unui proces de validare, care include:

1) verificarea exactităţii, preciziei şi reprezentativităţii probelor;

2) evaluarea conformităţii cu obiectivele de calitate;

3) documentarea completă a metodelor şi echipamentelor utilizate.

88. Agenţia de Mediu se asigură că laboratoarele implicate în monitorizare aplică practicile sistemului de management al calităţii în conformitate cu cerinţele standardului SM SR EN ISO/IEC 17025 sau alte standarde echivalente acceptate la nivel internaţional.

89. Rezultatele analizelor chimice neînsoţite de dovezi privind controlul calităţii şi validarea conform standardului SM SR EN ISO/IEC 17025 nu pot fi utilizate în raportările oficiale privind starea apelor.";

1.3. anexa nr.2 se abrogă;

1.4. se completează cu anexa nr.3 cu următorul cuprins:

"Anexa nr.3

la Regulamentul privind monitorizarea

 şi evidenţa sistematică a stării apelor

de suprafaţă şi a apelor subterane

CERINŢE MINIME

de calitate pentru analiza chimică şi monitorizare

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.