BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.23 din 19.02.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.7g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 142 alin.(2) din Codul de procedură penală (competenţa instanţei de judecată de a refuza dispunerea unei expertize suplimentare (II))

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
19.02.2026

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 7g/2026 privind excepţia

de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 142

alin. (2) din  Codul de  procedură  penală

(competenţa instanţei de judecată de a refuza

dispunerea unei expertize suplimentare (II))

nr. 23  din  19.02.2026

 (în vigoare 19.02.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.108-111 art. 37 din 06.03.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 21 ianuarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 februarie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi [...]" din articolul 142 alin.(2) ultima teză din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Gheorghe Postolachi, în interesele dlui Andrei Cociorba, parte în dosarul nr.1-249/2014, pendinte la Judecătoria Căuşeni.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Aurelia Pleşca de la Judecătoria Căuşeni, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Căuşeni, sediul Bender (Varniţa), se află cauza penală de acuzare a dlui Andrei Cociorba de comiterea infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei rutiere sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, care a condus la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

4. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Gheorghe Postolachi, în interesele dlui Andrei Cociorba, a solicitat efectuarea unei expertize auto-tehnice suplimentare. Printr-o încheiere din 19 decembrie 2025, instanţa a respins demersul.

5. La 5 ianuarie 2026, Gheorghe Postolachi, în interesele dlui Andrei Cociorba, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi [...]" din articolul 142 alin.(2) din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din 5 ianuarie 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. Totodată, instanţa de judecată a suspendat examinarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[...]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

"Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 142

Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare

"[...]

(2) Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept, prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanţei de judecată, să înainteze instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. În acest caz, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată este obligată să remită instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară materialele necesare efectuării expertizei judiciare. Raportul de expertiză judiciară întocmit la cererea părţilor se prezintă de către parte organului de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată, se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciat în coroborare cu alte probe. În cazul în care, reieşind din concluziile formulate de experţi în rapoartele de expertiză judiciară anterioare, se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi, iar efectuarea unei alte expertize judiciare va condiţiona tergiversarea procesului penal, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată respinge cererea părţilor.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile contestate nu sunt previzibile şi îi oferă instanţei de judecată o marjă de discreţie excesivă la stabilirea caracterului oportun al efectuării unei expertize judiciare suplimentare.

10. Autorul sesizării afirmă că, la respingerea unei astfel de cereri, norma contestată obligă instanţa de judecată să analizeze rapoartele de expertiză anterioare şi să se antepronunţe cu privire la utilitatea unei probe înainte de administrarea acesteia. Sub acest aspect, judecătorul ar substitui partea în proces în aprecierea utilităţii probei.

11. Autorul excepţiei consideră că prevederea contestată limitează dreptul părţilor la apărare şi la un proces echitabil, contrar articolelor 4, 20, 21, 24, 26, 54 şi 114 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul părţii în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care instanţa de judecată a respins cererea avocatului privind dispunerea unei expertize judiciare suplimentare. În aceste condiţii, Curtea reţine că este competentă să continue examinarea sesizării în cauză.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă textul "[...] se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi [...]" din articolul 142 alin.(2) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, deşi autorul excepţiei a contestat un alt text al articolului menţionat, criticile formulate sunt similare celor examinate de Curte în Decizia nr.164 din 1 decembrie 2022. În asemenea cazuri, Curtea verifică dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.152 din 17 noiembrie 2022, § 17; DCC nr.110 din 12 septembrie 2024, § 17).

17. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate încalcă articolele 4 (drepturile şi libertăţile omului), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 24 (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică), 26 (dreptul la apărare), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 114 (înfăptuirea justiţiei) din Constituţie.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 4 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (DCC nr.150 din 2 octombrie 2025, § 23).

19. Referitor la articolele 21, 24 şi 116 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu a prezentat argumente care să demonstreze incidenţa acestora în prezenta cauză.

20. Referitor la pretinsa încălcare a articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorul pretinde că prevederea contestată îi oferă instanţei de judecată o marjă discreţionară prea largă la determinarea oportunităţii efectuării unei expertize judiciare suplimentare.

21. Sub acest aspect, Curtea constată că în Decizia nr.164 din 1 decembrie 2022 a analizat dacă competenţa instanţei de judecată de a examina oportunitatea dispunerii unei expertize judiciare suplimentare afectează drepturile garantate de articolele 20 şi 26 din Constituţie.

22. În Decizia menţionată, Curtea a notat că rolul instanţei de judecată este de a evalua necesitatea dispunerii unei expertize judiciare suplimentare în funcţie de circumstanţele cauzei şi de noile întrebări formulate de părţi. Curtea a notat că instanţa de judecată nu dispune de o marjă discreţionară nelimitată atunci când decide oportunitatea efectuării sau a neefectuării expertizei suplimentare, ci trebuie să justifice inoportunitatea dispunerii unei noi expertize, pe de o parte, şi să verifice dacă aceasta afectează celeritatea procesului penal, pe de altă parte (a se vedea §§ 25-32 din Decizie).

23. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, exigenţa unui proces echitabil nu-i impune instanţei de judecată obligaţia de a dispune efectuarea unei expertize sau a oricărei alte măsuri de anchetă doar pentru că o parte a solicitat acest lucru. În cazul în care apărarea insistă ca instanţa să audieze un martor sau să obţină alte probe (cum ar fi, de exemplu, un raport de expertiză), le revine instanţelor naţionale să decidă dacă este necesar sau recomandabil să accepte acele probe pentru a fi examinate în cadrul procesului (a se vedea Gaggl v. Austria, 8 noiembrie 2022, § 49).

24. Având în vedere faptul că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele menţionate în Decizia nr.164 din 1 decembrie 2022 rămân valabile pentru această cauză. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alin.(2) şi (3) lit.b), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi [...]" din articolul 142 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Gheorghe Postolachi, în interesele dlui Andrei Cociorba, parte în dosarul nr.1-249/2014, pendinte la Judecătoria Căuşeni, sediul Bender (Varniţa).

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.