Lege nr. 154 din 30.07.2026
pentru modificarea unor acte normative (promovarea eticii profesionale şi modernizarea sistemului de management al resurselor umane în administraţia publică)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative (promovarea eticii profesionale
şi modernizarea sistemului de management al resurselor
umane în administraţia publică)
nr. 154 din 30.07.2026
(în vigoare 13.09.2026, cu excepţia unor prevederi prevăzute în art.XX)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 375-378 art. 393 din 13.08.2026
* * *
UE
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune parţial (art.3 alin.(1) şi art.6 alin.(1)) Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 303 din 2 decembrie 2000, CELEX: 32000L0078.
Art.I. – La articolul 91 alineatul (3) din Legea nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59–61, art.200), cu modificările ulterioare, în al doilea enunţ, textul " , la propunerea ministrului sănătăţii" se exclude.
Art.II. – La articolul 15 alineatul (1) din Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.209–211, art.683), cu modificările ulterioare, litera b) va avea următorul cuprins:
"b) conduitei profesionale şi deontologiei angajatului Centrului cu normele de conduită şi standardele de integritate prevăzute de cadrul normativ care reglementează conduita şi integritatea funcţionarului public, precum şi de Codul deontologic al angajatului Centrului Naţional Anticorupţie, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.185/2022."
Art.III. – Articolul 46 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159–162, art.648), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (41) cu următorul cuprins:
"(41) Se interzice angajarea persoanelor stabilite la art.18 alin.(3) şi (4) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale până la emiterea unui aviz de conformitate favorabil din partea Autorităţii Naţionale de Integritate privind compatibilitatea cu regimul restricţiilor şi limitărilor."
Art.IV. – În cuprinsul Legii nr.352/2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14–17, art.40), cu modificările ulterioare, cuvintele "Ministerul Culturii", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării" la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.V. – Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230–232, art.840), cu modificările ulterioare, se modifică, după cum urmează:
1. Clauza de armonizare va avea următorul cuprins:
"Prezenta lege transpune:
– art.3 alin.(1) lit.(a), (b) şi (d) din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 180 din 19 iulie 2000, CELEX: 32000L0043;
– art.3 alin.(1) şi art.6 alin.(1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 303 din 2 decembrie 2000, CELEX: 32000L0078."
2. La articolul 4, alineatul (2), după cuvintele "ai Autorităţii Naţionale de Integritate" se introduce textul ", ai Centrului Naţional de Management al Crizelor, ai Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal".
3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Articolul 5. Principiile fundamentale ale serviciului public
Serviciul public se bazează pe principiile legalităţii, meritocraţiei, profesionalismului, imparţialităţii, egalităţii, nediscriminării, integrităţii, transparenţei, responsabilităţii, priorităţii interesului public, eficienţei şi orientării spre performanţă."
4. Articolul 8:
la alineatul (4) litera b), cuvântul "echivalentă" se substituie cu cuvintele "act de studii echivalent";
alineatul (6):
în ultimul alineat, textul ", desemnaţi prin decizia Prim-ministrului" se exclude;
alineatul se completează, din alineat, cu următorul enunţ:
"Ocuparea prin concurs a funcţiilor menţionate la alin.(2) lit.c) se realizează în baza cadrului de competenţe aplicabil funcţiilor publice de conducere de nivel superior, în modul stabilit de Guvern."
5. Articolul 12 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
"(5) Subdiviziunea resurse umane se subordonează nemijlocit conducătorului autorităţii publice. În cazul ministerului, subdiviziunea resurse umane se subordonează nemijlocit secretarului general al ministerului."
6. La articolul 20:
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Este interzisă orice discriminare în privinţa funcţionarilor publici în cadrul raporturilor de serviciu, precum şi al altor raporturi legate nemijlocit de acestea, pe criteriile protejate stabilite prin Legea nr.121/2012 cu privire la asigurarea egalităţii, precum şi pe criterii de domiciliu, opţiune politică, apartenenţă sau activitate sindicală sau alte criterii."
articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
"(5) Nu constituie discriminare pe criteriul vârstei diferenţa de tratament prevăzută de lege, inclusiv stabilirea unor limite de vârstă pentru accesul la funcţia publică sau pentru exercitarea acesteia, măsură justificată în mod obiectiv şi rezonabil de obiectivele de politică a ocupării forţei de muncă în serviciul public, de planificare a resurselor umane şi de asigurare a bunei funcţionări a serviciului public."
7. La articolul 22 alineatul (1) litera f), după cuvintele "să respecte" se introduc cuvintele "principiile de etică şi".
8. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
"Articolul 24. Declaraţia de avere şi interese personale, respectarea regimului juridic al conflictului de interese, al incompatibilităţilor, restricţiilor, limitărilor, precum şi a regimului juridic al cadourilor
(1) Funcţionarul public este obligat să depună, în condiţiile legii, declaraţia de avere şi interese personale.
(2) Funcţionarul public este obligat să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese, al incompatibilităţilor, restricţiilor şi limitărilor, precum şi regimul juridic al cadourilor."
9. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
"Articolul 25. Incompatibilităţi generale pentru funcţia publică
(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit.
(2) Funcţionarul public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate:
a) în cadrul autorităţilor publice, cu excepţiile prevăzute de lege;
b) în funcţie de demnitate publică sau într-un post din cadrul cabinetului persoanei cu funcţie de demnitate publică, cu excepţia cazului în care raporturile de serviciu sunt suspendate pentru perioada respectivă în condiţiile legii;
c) prin contract individual de muncă sau prin alt contract civil, în cadrul societăţilor comerciale, al cooperativelor, al întreprinderilor de stat sau al celor municipale, al organizaţiilor necomerciale din sectorul public sau cel privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau, în anumite privinţe, este de competenţa autorităţii publice în care acesta este angajat;
d) în calitate de expert antrenat în proiecte implementate peste hotarele ţării, cu excepţia cazului în care raporturile de serviciu sunt suspendate pe perioada respectivă în condiţiile legii.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), funcţionarul public poate desfăşura alte activităţi, în condiţiile legii, cu respectarea regimului juridic al integrităţii şi evitarea conflictelor de interese, după cum urmează:
a) ştiinţifice, didactice, de instruire, de creaţie sau practică medicală;
b) de participare, în afara programului de muncă aferent funcţiei publice, la implementarea proiectelor sau programelor internaţionale de cercetare şi inovare finanţate integral din surse externe nerambursabile;
c) de participare, în afara programului de muncă aferent funcţiei publice, la implementarea proiectelor finanţate integral din surse externe nerambursabile sau a proiectelor de asistenţă externă finanţate din granturi acordate Guvernului ori autorităţii publice, în cadrul autorităţii în care este angajat, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art.20 din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi cu condiţia desemnării exprese prin act administrativ. Prezenta prevedere nu se aplică funcţionarilor publici care exercită atribuţii de audit sau control asupra activităţilor realizate în cadrul proiectului şi nici funcţionarilor publici pentru care participarea la proiect generează o situaţie de conflict de interese în raport cu funcţia publică exercitată;
d) de reprezentare a statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale în întreprinderile de stat şi municipale, în societăţile comerciale şi în instituţiile publice, activitatea de membru al consiliului instituţiei publice, precum şi cea de reprezentare în calitate de membru care nu activează permanent în cadrul organelor colegiale ale autorităţilor publice autonome;
e) activităţi în sectorul privat, desfăşurate în afara orelor de program, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate potrivit fişei postului, cu condiţia că activitatea persoanei juridice de drept privat nu este controlată, subordonată sau, în anumite privinţe, nu este de competenţa autorităţii în care acesta este angajat.
(4) Modul de cumulare a activităţilor stabilite la alin.(3) lit.a)–d) cu funcţia publică se stabileşte de către Guvern.
(5) Funcţionarul public, cu excepţia celui care este conducător sau adjunct al conducătorului autorităţii publice, poate cumula, în cadrul autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, atribuţiile funcţiei sale cu atribuţiile funcţiei publice vacante sau temporar vacante ori cu atribuţiile funcţiei al cărei titular a fost detaşat în calitate de expert naţional la o instituţie sau la un organism al Uniunii Europene, fapt confirmat prin actul administrativ al conducătorului autorităţii respective.
(6) Funcţionarul public nu poate deţine calitatea de administrator al persoanei juridice de drept privat cu scop lucrativ (comercial) şi nu poate desfăşura activitate de întreprinzător.
(7) Prin derogare de la alin.(6), funcţionarul public poate deţine calitatea de fondator sau asociat al unei societăţi comerciale, cu condiţia ca activitatea acesteia să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile de serviciu exercitate de funcţionarul public şi să nu genereze conflicte de interese.
(8) Funcţionarul public nu poate fi mandatar al unor terţe persoane în autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.
(9) Funcţionarul public nu este în drept să favorizeze, în virtutea funcţiei sale, activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice şi juridice.
(10) Situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin.(2), alin.(3) lit.e), alin.(7) şi (8) urmează să înceteze în termen de o lună de la apariţia acesteia. Neeliminarea incompatibilităţii în termenul stabilit atrage răspunderea în conformitate cu prevederile Legii nr.132/2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi ale Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
(11) Alte incompatibilităţi şi restricţii se stabilesc prin legislaţie specială."
10. Articolul 27:
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru ocuparea funcţiilor publice în autorităţile publice persoana trebuie să deţină studii superioare de licenţă absolvite cu diplomă sau act de studii echivalent, cu excepţia funcţiilor publice de execuţie din autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi şi a funcţiei de grefier din instanţele judecătoreşti, în care, după caz, pot fi încadrate persoane care deţin studii profesionale absolvite cu diplomă sau act de studii echivalent.
La decizia autorităţii publice, în funcţie de specificul şi natura sarcinilor de bază specificate în fişa postului, condiţia deţinerii studiilor necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă poate fi considerată ca îndeplinită şi în cazul în care persoana are studii superioare de master absolvite cu diplomă sau act de studii echivalent."
la alineatul (3), textul "aprobat prin Legea nr.155 din 21 iulie 2011" se substituie cu textul "aprobat prin Legea nr.155/2011", iar cuvintele "specialitatea studiilor" – cu textul "domeniul de formare, specialitate".
11. Legea se completează cu articolul 271 cu următorul cuprins:
"Articolul 271. Condiţii pentru a candida la unele funcţii publice pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene
(1) Prin derogare de la art.27 alin.(1) lit.a), cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene pot candida pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie care nu implică emiterea nemijlocită a actelor administrative individuale şi/sau normative şi nici exercitarea atribuţiilor de certificare, control, supraveghere, sancţionare sau a altor competenţe exercitate unilateral şi imperativ în numele statului, în modul stabilit de Guvern.
(2) Derogarea prevăzută la alin.(1) se aplică pe întreaga durată a raporturilor de serviciu ale persoanei numite în funcţie publică, inclusiv în cazurile stabilite la art.29, 42, 45, 48, 62 şi 651."
12. La articolul 30 alineatul (41):
textul "cu excepţia numirii prin transfer, a promovării în funcţie în cadrul aceleiaşi autorităţi publice sau a asigurării interimatului funcţiei publice de conducere de nivel superior ori al funcţiei publice de conducere" se substituie cu textul "cu excepţia numirii prin transfer, a promovării dintr-o funcţie publică de conducere într-o altă funcţie publică de conducere în cadrul aceleiaşi autorităţi publice sau a asigurării interimatului funcţiei publice de conducere de nivel superior ori al funcţiei publice de conducere";
cuvintele "cu excepţia numirii prin transfer într-o altă funcţie publică de execuţie" se substituie cu cuvintele "cu excepţia numirii prin promovare sau transfer într-o altă funcţie publică de execuţie în cadrul aceleiaşi autorităţi publice".
13. Articolul 32:
la alineatul (1), după cuvintele "şi să respect" se introduc cuvintele "principiile de etică şi";
la alineatul (2), după cuvintele "conducătorului autorităţii publice respective" se introduce textul "sau, după caz, a secretarului general al ministerului".
14. La articolul 38, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Funcţionarul public care urmează forme de dezvoltare profesională a căror durată este mai mare de 45 de zile într-un an calendaristic, precum şi cel care urmează studii de master sau de doctorat, finanţate integral sau parţial din mijloacele financiare ale autorităţii publice, organizate în ţară sau în străinătate, sunt obligaţi să îşi asume angajamentul scris că, după finalizarea acestora, vor activa în serviciul public pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani. Durata angajamentului se stabileşte proporţional cu durata formei de dezvoltare profesională sau, după caz, cu durata studiilor. Modul de întocmire a angajamentului scris se aprobă de Guvern."
15. Articolul 42:
la alineatul (41), textul "art.64 alin.(1) lit.c3)" se substituie cu textul "art.64 alin.(1) lit.a), b) şi c3)";
alineatele (5) şi (52) vor avea următorul cuprins:
"(5) La împlinirea vârstei de 63 de ani, funcţionarul public de execuţie poate fi numit, la decizia persoanei/organului care are competenţă legală de numire în funcţie, pe perioade determinate de cel mult un an, dar care cumulativ nu vor depăşi 7 ani, în aceeaşi funcţie publică, în funcţie publică echivalentă sau de nivel inferior, beneficiind de pensie şi salariu în condiţiile legii.
Numirea în funcţie se face doar cu acordul funcţionarului public, dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.27, cu excepţia alin.(1) lit.d), şi dacă la ultima evaluare a performanţelor profesionale a obţinut cel puţin calificativul "bine".
Numirea funcţionarului public, în condiţiile stabilite în prezentul alineat, dintr-o funcţie publică de execuţie într-o funcţie publică de execuţie echivalentă sau de nivel inferior se realizează prin transfer, cu respectarea condiţiei de numire pentru o perioadă determinată de cel mult un an."
"(52) La împlinirea vârstei de 63 de ani, funcţionarul public de conducere sau funcţionarul public de conducere de nivel superior poate fi numit, la decizia persoanei/organului care are competenţă legală de numire în funcţie, pe perioade determinate de cel mult un an, fără ca durata cumulată a numirilor succesive să depăşească 7 ani.
Din această perioadă, exercitarea unei funcţii publice de conducere şi/sau a unei funcţii publice de conducere de nivel superior nu poate depăşi cumulativ 2 ani.
Funcţionarul public beneficiază de pensie şi salariu în condiţiile legii.
Numirea în funcţie se face doar cu acordul funcţionarului public, dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.27, cu excepţia alin.(1) lit.d), şi dacă la ultima evaluare a performanţelor profesionale a obţinut:
a) cel puţin calificativul "bine", în cazul funcţionarilor publici de conducere;
b) cel puţin calificativul "foarte bine", în cazul funcţionarilor publici de conducere de nivel superior.
Pe durata numirii pe perioadă determinată a funcţionarului public de conducere, autoritatea publică dispune măsurile necesare pentru a asigura continuitatea activităţii subdiviziunii interne sau, după caz, a autorităţii publice.
Numirea funcţionarului public, în condiţiile stabilite în prezentul alineat, dintr-o funcţie publică de conducere de nivel superior sau de conducere într-o funcţie publică de execuţie se realizează prin transfer, cu respectarea condiţiei de numire pentru o perioadă determinată de cel mult un an."
alineatul (6):
la litera a), textul "de la 2 la 7 ani" se substituie cu textul "de la 2 până la 7 ani";
la litera b), textul "de la 7 la 15 ani" se substituie cu textul "de la 7 până la 15 ani".
16. La articolul 47:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Prin detaşare se înţelege trecerea temporară a funcţionarului public la o altă autoritate publică pentru realizarea unor sarcini de serviciu în interesul acesteia sau în scopul transferului de cunoştinţe, al dezvoltării şi al consolidării competenţelor profesionale. Detaşarea se realizează prin acceptarea detaşării de către conducătorul autorităţii publice în care activează funcţionarul public, la solicitarea scrisă a conducătorului autorităţii publice în interesul căreia se efectuează detaşarea, prin numirea funcţionarului public în funcţia pentru care a fost detaşat.
Detaşarea poate fi utilizată ca instrument de dezvoltare profesională şi schimb de experienţă între autorităţile publice, inclusiv între autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale."
la alineatul (4), după cuvântul "Detaşarea" se introduce textul "pentru realizarea unor sarcini de serviciu în interesul autorităţii publice".
17. La articolul 49 alineatul (1), al doilea enunţ se substituie cu enunţurile:
"Exercitarea temporară, de către adjunctul titularului, a unei funcţii publice de conducere temporar vacantă sau a unei funcţii publice de conducere de nivel superior temporar vacantă se consideră interimat.
Nu se consideră interimat situaţia în care adjunctul titularului exercită atribuţiile unei funcţii publice de conducere vacante sau ale unei funcţii publice de conducere de nivel superior vacante."
18. La articolul 56, cuvintele "a normelor de conduită" se substituie cu cuvintele "a principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională".
19. La articolul 57 litera h), după cuvântul "încălcarea" se introduc cuvintele "principiilor de etică şi a".
20. Articolul 651:
la alineatul (1), după textul "în temeiul art.65" se introduce textul " , la cererea acestora";
alineatul (2) se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:
"b1) la numirea într-o funcţie publică;".
Art.VI. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se modifică, după cum urmează:
1. Articolul 3132:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Nedeclararea conflictului de interese de către subiecţii declarării averii şi a intereselor personale în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale
se sancţionează cu amendă de la 90 la 240 de unităţi convenţionale."
la alineatul (2):
în dispoziţie, după cuvântul "Legii" se introduce textul "nr.133/2016";
în sancţiune, textul "de la 180 la 240 de unităţi convenţionale" se substituie cu textul "de la 90 la 300 de unităţi convenţionale";
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Neîndeplinirea de către conducătorul organizaţiei publice a obligaţiilor prevăzute la art.13 alin.(1) lit.a)–c) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale
se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere."
2. Articolele 3134–3136 şi 3302 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 3134. Încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor
Încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor aplicabile subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale prin nesoluţionarea în termenul legal a incompatibilităţilor conform legislaţiei ce reglementează statutul acestor persoane şi celei privind declararea şi controlul averii şi a intereselor personale
se sancţionează cu amendă de la 90 la 300 de unităţi convenţionale.
Articolul 3135. Neluarea măsurilor privind executarea prevederilor Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale
Neluarea, la cererea Autorităţii Naţionale de Integritate, a măsurilor privind executarea prevederilor Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, manifestată prin omisiunea dispunerii încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale subiectului declarării averii şi a intereselor personale în cazul:
a) existenţei unui act de constatare definitiv, al cărui dispozitiv prevede încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu pentru încălcarea regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale, regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor sau al restricţiilor sau în cazul în care actul de constatare în cauză a fost menţinut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
b) nedepunerii declaraţiei de avere şi interese personale în termenul şi în modul stabilite de Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, după notificarea inspectorului de integritate, precum şi în cazul refuzului subiectului declarării averii şi intereselor personale de a depune declaraţia în cauză,
se sancţionează cu amendă de la 160 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
Articolul 3136. Încălcarea regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor
(1) Încălcarea regimului juridic al restricţiilor aplicabile subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, manifestată prin nerespectarea restricţiilor legate de:
a) încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu;
b) încheierea contractelor comerciale;
c) primirea, folosirea, înstrăinarea şi transmiterea în folosinţă a bunurilor;
d) ierarhia funcţiei publice,
se sancţionează cu amendă de la 150 la 400 de unităţi convenţionale.
(2) Încălcarea regimului juridic al limitărilor aplicabile subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, manifestată prin nerespectarea limitării reprezentării şi limitării publicităţii,
se sancţionează cu amendă de la 150 la 250 de unităţi convenţionale."
"Articolul 3302. Încălcarea regulilor de declarare a averii şi a intereselor personale
(1) Depunerea tardivă a declaraţiei de avere şi interese personale de către persoana obligată să o depună în condiţiile Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale
se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.
(2) Nedepunerea declaraţiei de avere şi interese personale de către persoana obligată să o depună
se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale.
(3) Nedeclararea în mod corespunzător a averii şi a intereselor personale prin neincluderea datelor complete sau prin introducerea de date incomplete sau eronate în declaraţia de avere şi interese personale
se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale.
(4) Neprezentarea de către membrii familiei, concubinul/concubina persoanei obligate să depună declaraţia sau refuzul acestora de a prezenta informaţiile privind averea, veniturile şi interesele personale necesare completării declaraţiei de avere şi interese personale
se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale."
Art.VII. – Articolul 5 din Legea nr.271/2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.41–44, art.118), cu modificările ulterioare, se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:
"a1) la posturile din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;".
Art.VIII. – Legea nr.80/2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117–118, art.357), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 6 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) În posturile prevăzute la art.5 alin.(1) poate fi încadrată persoana care îndeplineşte condiţiile specificate la alin.(1) şi (2) şi care:
a) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică, inclusiv dintr-o funcţie publică cu statut special, conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
b) în ultimii 5 ani, nu are înscrieri în cazierul privind integritatea profesională referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
c) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive;
d) nu are interdicţie de a ocupa funcţiile menţionate la art.3 alin.(1) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, stabilită printr-un act de constatare definitiv al Autorităţii Naţionale de Integritate ori printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
e) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, săvârşite cu intenţie, sau antecedente penale stinse pentru infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică, inclusiv în cazul în care a fost absolvită de răspundere penală în baza unui act de amnistie sau graţiere."
2. La articolul 9, alineatul (2) se completează cu litera b5) cu următorul cuprins:
"b5) demisie;".
3. Legea se completează cu articolul 151 cu următorul cuprins:
"Articolul 151. Respectarea principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională
(1) Personalul încadrat în cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică are obligaţia să respecte principiile de etică şi normele de conduită profesională în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(2) Principiile de etică şi normele de conduită profesională sunt stabilite prin actele autorităţilor publice abilitate cu competenţa respectivă.
(3) Personalul încadrat în cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi al Cancelariei de Stat respectă principiile de etică şi normele de conduită profesională aprobate de Guvern conform art.53 din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
(4) Nerespectarea principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională prevăzute la alin.(2) şi (3) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează, în funcţie de gravitatea faptei, cu avertisment, mustrare, mustrare aspră sau concediere, în condiţiile legislaţiei muncii şi ale altor acte normative aplicabile personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
(5) În scopul prevenirii încălcării principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională, personalul încadrat în cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică poate solicita consiliere de specialitate în domeniul eticii, conduitei profesionale şi integrităţii, în modul stabilit de Guvern."
4. La articolul 21, alineatul (3) se completează cu textul " , precum şi în cazul revocării sau eliberării din funcţie a persoanei pentru motive imputabile acesteia, indicate în actul administrativ de revocare sau de eliberare din funcţie".
Art.IX. – Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Se completează cu articolele 52 şi 53 cu următorul cuprins:
"Articolul 52. Respectarea principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională
(1) Persoanele cu funcţii de demnitate publică au obligaţia să respecte principiile de etică şi normele de conduită profesională în exercitarea mandatului.
(2) Principiile de etică şi normele de conduită profesională aplicabile persoanelor cu funcţii de demnitate publică se stabilesc prin actele autorităţilor publice abilitate cu competenţa respectivă.
(3) Încălcarea principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională specificate la alin.(2) reprezintă abatere disciplinară şi se sancţionează în conformitate cu cadrul normativ aplicabil persoanei cu funcţie de demnitate publică.
Articolul 53. Respectarea principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională de către membrii Guvernului şi alte persoane cu funcţie de demnitate publică care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi al Cancelariei de Stat
(1) Principiile de etică şi normele de conduită profesională aplicabile membrilor Guvernului şi altor persoane cu funcţii de demnitate publică care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi al Cancelariei de Stat sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) Instruirea în domeniul eticii, conduitei profesionale şi integrităţii a persoanelor menţionate la alin.(1) se asigură de Institutul Naţional de Administraţie şi Management Public, în colaborare cu Autoritatea Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie şi alte autorităţi competente conform legislaţiei.
(3) În scopul prevenirii încălcării principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională stabilite la alin.(1), Guvernul instituie:
a) mecanismul de consiliere de specialitate în domeniul eticii şi conduitei profesionale, prin suplimentarea atribuţiilor de serviciu ale unui funcţionar public încadrat în cadrul autorităţii publice unde îşi desfăşoară activitatea persoanele menţionate la alin.(1);
b) Consiliul consultativ pentru etică, în calitate de organ colegial fără personalitate juridică, cu rol consultativ şi metodologic în sprijinul aplicării uniforme a principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională, precum şi al prevenirii încălcării acestora de către persoanele menţionate la alin.(1);
c) Comisia de etică, în calitate de organ colegial fără personalitate juridică, independent în activitatea sa, cu atribuţii de examinare şi constatare a respectării principiilor de etică şi a normelor de conduită profesională aprobate de Guvern.
(4) Comisia de etică nu aplică sancţiuni disciplinare, contravenţionale sau penale, iar constatările acesteia au caracter consultativ, fără a substitui sau interfera cu competenţele autorităţilor stabilite de Constituţie sau de legile speciale. Constatările Comisiei de etică pot fi luate în considerare la luarea deciziilor de către autoritatea competentă.
(5) Atribuţiile funcţionarului public responsabil de acordarea consilierii de specialitate în domeniul eticii şi conduitei profesionale, ale Consiliului consultativ pentru etică şi ale Comisiei de etică, inclusiv colaborarea, în limitele competenţelor, cu Autoritatea Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie şi alte autorităţi publice, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."
2. Articolele 6 şi 9 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 6. Ocuparea funcţiei de demnitate publică
(1) Funcţia de demnitate publică se ocupă prin alegeri sau prin numire, în condiţiile legii. În sensul prezentei legi, alegerea unei persoane într-o funcţie de demnitate publică de către un organ colegial se consideră numire, dacă legea specială nu prevede altfel.
(2) Pentru ocuparea funcţiei de demnitate publică, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază:
a) să deţină cetăţenia Republicii Moldova;
b) să cunoască limba română;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) după caz, să îndeplinească alte condiţii şi cerinţe stabilite prin legi speciale.
(3) Poate ocupa funcţia de demnitate publică prin numire persoana care îndeplineşte condiţiile de bază stabilite la alin.(2) şi care:
a) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică, inclusiv dintr-o funcţie publică cu statut special, în condiţiile art.64 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
b) în ultimii 5 ani, nu are înscrieri în cazierul privind integritatea profesională referitoare la rezultate negative ale testului de integritate profesională, în condiţiile Legii nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
c) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive;
d) nu are interdicţie de a ocupa funcţiile menţionate la art.3 alin.(1) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, stabilită printr-un act de constatare definitiv al Autorităţii Naţionale de Integritate ori printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor sau a Consiliului Superior al Magistraturii.
(4) Nu poate ocupa funcţia de demnitate publică prin numire persoana care are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, săvârşite cu intenţie, precum şi persoana care are antecedente penale stinse pentru infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică, inclusiv în cazul în care a fost absolvită de răspundere penală în baza unui act de amnistie sau graţiere.
(5) În cazul în care ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc prin alegeri, temeiul juridic al exercitării funcţiei îl constituie validarea mandatului de către autoritatea competentă, dacă legea specială nu prevede altfel.
(6) În cazul în care ocuparea funcţiei de demnitate publică are loc prin numire, temeiul juridic al exercitării funcţiei îl constituie actul de numire.
(7) Pentru ocuparea unor funcţii de demnitate publică prin numire se organizează concurs, dacă legea specială nu prevede altfel. Concursul se organizează de către autoritatea sau organul abilitat prin lege cu competenţa de numire în funcţia respectivă, în modul stabilit de cadrul normativ aplicabil.
(8) Autoritatea competentă numeşte persoana în funcţia de demnitate publică din oficiu sau la propunerea autorităţii ori a organului abilitat.
(9) Demnitarul depune jurământ în cazul în care această obligaţie este prevăzută de legea specială care reglementează activitatea acestui demnitar."
"Articolul 9. Exercitarea mandatului şi timpul de muncă
(1) Demnitarul îşi exercită mandatul încontinuu pe toată durata acestuia.
(2) Durata normală a timpului de muncă al demnitarului este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(3) Timpul de muncă al demnitarului, inclusiv cel lucrat peste durata normală, este reglementat de prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care legea specială aplicabilă nu prevede altfel."
3. La articolul 22 alineatul (3), după cuvintele "are loc prin" se introduce textul "demisia,".
Art.X. – Legea nr.155/2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.164–165, art.480), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolele 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:
"Art.2. – Prevederile prezentei legi se extind şi asupra funcţiilor publice cu statut special reglementate de Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, pentru care legislaţia specială nu stabileşte sisteme distincte de clasificare."
"Art.4. – La stabilirea cerinţelor specifice minime de cunoaştere a limbii engleze sau franceze se va ţine cont de nivelul de competenţă stabilit în Cadrul european comun de referinţă pentru limbi."
2. Articolul 41 se abrogă.
3. Anexă:
în cuprinsul anexei, cuvintele "cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională" se substituie cu cuvintele "cunoaşterea limbii engleze sau franceze", iar cuvintele "abilităţi de utilizare a computerului" – cu cuvintele "competenţe digitale de bază";
capitolul I secţiunea a 2-a compartimentul 3:
se completează cu poziţia "C121" cu următorul cuprins:
|
C121 |
Consilier în drepturile omului/ consilieră în drepturile omului | – realizează sarcini de complexitate majoră în domeniul drepturilor omului, contribuie la armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale (ale Uniunii Europene, Consiliului Europei, ONU, Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale); – participă la elaborarea opiniilor (Amicus Curiae) şi a comunicărilor către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi către Consiliul Europei, inclusiv în procesul de executare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului; – elaborează, analizează şi avizează politici publice, proiecte de acte normative şi strategii, asigurând conformitatea acestora cu acquis-ul UE şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; – manifestă abilităţi avansate de analiză şi sinteză a situaţiilor complexe privind încălcarea drepturilor omului, formulează recomandări şi propuneri de remediere şi contribuie la elaborarea rapoartelor tematice şi anuale ale instituţiei; – dispune de autonomie în exercitarea atribuţiilor şi, după caz, participă la reprezentarea instituţiei în faţa instanţelor de judecată, a autorităţilor publice şi în cadrul mecanismelor naţionale şi internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului; – reprezintă interesele autorităţii în faţa mecanismelor internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului, a Parlamentului, a comisiilor parlamentare, a Curţii Constituţionale etc. |
– 5 ani de experienţă profesională în domeniul drepturilor omului; – cunoaşterea limbii engleze/ franceze (nivel B2); – competenţe digitale de bază |
poziţiile “C13”, “C14” şi “C15” vor avea următorul cuprins:
| C13 | Controlor de stat principal/ controloare de stat principală Auditor public principal/auditoare publică principală Inspector de integritate principal/ inspectoare de integritate principală Inspector de concurenţă principal/ inspectoare de concurenţă principală Inspector de protecţie a datelor principal/ inspectoare de protecţie a datelor principală Consilier pentru soluţionarea contestaţiilor principal/ consilieră pentru soluţionarea contestaţiilor principală |
– realizează sarcini de complexitate majoră în domenii specializate de control, supraveghere, reglementare şi monitorizare, inclusiv în domeniul finanţelor publice, concurenţei, integrităţii, audiovizualului, protecţiei datelor cu caracter personal, finanţării partidelor politice, executării hotărârilor emise şi achiziţiilor publice; – posedă cunoştinţe aprofundate în mai multe arii de expertiză; – manifestă abilităţi de analiză şi sinteză a datelor complexe, a fenomenelor şi a proceselor, de soluţionare a problemelor de complexitate înaltă în domeniul de competenţă; – dispune de autonomie în exercitarea sarcinilor; – după caz, reprezintă interesele autorităţii/statului în instanţa de judecată |
– 2 ani de experienţă profesională în domeniu; – competenţe digitale de bază |
| C14 | Controlor de stat superior/ controloare de stat superioară Auditor public superior/auditoare publică superioară Inspector de integritate superior/ inspectoare de integritate superioară Inspector de concurenţă superior/ inspectoare de concurenţă superioară Inspector de protecţie a datelor superior/ inspectoare de protecţie a datelor superioară Consilier pentru soluţionarea contestaţiilor superior/ consilieră pentru soluţionarea contestaţiilor superioară |
– realizează sarcini de complexitate înaltă în domenii specializate de control, supraveghere, reglementare şi monitorizare, inclusiv în domeniul finanţelor publice, concurenţei, integrităţii, audiovizualului, protecţiei datelor cu caracter personal, finanţării partidelor politice, executării hotărârilor emise şi achiziţiilor publice; – posedă cunoştinţe aprofundate în 1–2 arii de expertiză; – manifestă abilităţi de analiză şi sinteză a datelor, a fenomenelor şi a proceselor, de soluţionare a problemelor complexe în domeniul de competenţă; – de regulă, dispune de autonomie în exercitarea sarcinilor |
– 1 an de experienţă profesională în domeniu; – competenţe digitale de bază |
| C15 | Controlor de stat/controloare de stat Auditor public/auditoare publică Inspector de integritate/inspectoare de integritate Inspector de concurenţă/inspectoare de concurenţă Inspector de protecţie a datelor/ inspectoare de protecţie a datelor Consilier pentru soluţionarea contestaţiilor/ consilieră pentru soluţionarea contestaţiilor |
– realizează sarcini de complexitate medie în domenii specializate de control, supraveghere, reglementare şi monitorizare, inclusiv în domeniul finanţelor publice, concurenţei, integrităţii, audiovizualului, protecţiei datelor cu caracter personal, finanţării partidelor politice, executării hotărârilor emise şi achiziţiilor publice; – posedă cunoştinţe teoretice şi practice într-un domeniu de expertiză; – manifestă abilităţi de analiză a datelor, de soluţionare a problemelor operaţionale în domeniul de competenţă; – are limite clare de independenţă; necesită supervizare din partea superiorului/superioarei |
– competenţe digitale de bază |
la capitolul II secţiunea a 2-a, compartimentul 3 se completează cu poziţiile “C471”, “C481”, “C491” cu următorul cuprins:
| C471 | Controlor financiar principal/ controloare financiară principală | – realizează sarcini de complexitate înaltă în domeniul executării activităţilor de control financiar public extern şi coordonare antifraudă; – posedă cunoştinţe aprofundate în domeniul legislaţiei generale şi speciale; – manifestă abilităţi de analiză şi sinteză de complexitate înaltă a datelor complexe, a fenomenelor şi a proceselor, de soluţionare a problemelor în domeniul financiar; – dispune de autonomie în exercitarea sarcinilor |
– 2 ani de experienţă profesională în domeniu; – competenţe digitale de bază |
| C481 | Controlor financiar superior/ controloare financiară superioară | – realizează sarcini de complexitate medie în domeniul executării activităţilor de control financiar public extern şi coordonarea antifraudă; – posedă cunoştinţe aprofundate în domeniul legislaţiei generale şi speciale; – manifestă abilităţi de analiză şi sinteză de complexitate medie a datelor complexe, a fenomenelor şi a proceselor, de soluţionare a problemelor în domeniul financiar; – de regulă, dispune de autonomie în exercitarea sarcinilor, urmând instrucţiunile superiorului/superioarei doar în cazul sarcinilor/problemelor de complexitate înaltă |
– 1 an de experienţă profesională în domeniu; – competenţe digitale de bază |
| C491 | Controlor financiar/ controloare financiară | – realizează sarcini de complexitate redusă în domeniul executării activităţilor de control financiar public extern şi coordonare antifraudă, în baza instrucţiunilor primite de la superior/superioară; – aplică metode, tehnici şi proceduri corespunzătoare domeniului financiar în baza instrucţiunilor primite de la superior/superioară; – are limite clare de independenţă; necesită supervizare din partea superiorului/superioarei |
– competenţe digitale de bază |
Art.XI. – La articolul 12 din Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.42–47, art.145), cu modificările ulterioare, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Şeful Inspectoratului General al Poliţiei este asistat de şefi adjuncţi.
Şefii adjuncţi sunt numiţi în funcţie prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Inspectoratului General al Poliţiei, în baza rezultatelor concursului public organizat în condiţiile legii.
Şefii adjuncţi sunt eliberaţi din funcţie prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea motivată a şefului Inspectoratului General al Poliţiei, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege."
Art.XII. – La articolul 7 din Legea nr.132/2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.245–246, art.511), cu modificările ulterioare, alineatul (2) se completează cu litera j) cu următorul cuprins:
"j) examinează solicitările şi emite avize de conformitate privind respectarea restricţiilor prevăzute de Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, aplicabile după încetarea mandatului, a raportului de muncă ori de serviciu;".
Art.XIII. – Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.245–246, art.513), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 18:
alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) nu pot să obţină beneficii neprevăzute de lege sau de contractul individual de muncă ori de prestări servicii datorită funcţiei deţinute anterior, inclusiv prin valorificarea informaţiilor de serviciu obţinute în exercitarea funcţiei respective."
"(4) Persoana care a exercitat o funcţie de demnitate publică, a deţinut o funcţie în cadrul cabinetului persoanei cu funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere de nivel superior nu are dreptul, pe o perioadă de 18 luni de la data încetării mandatului sau a raporturilor de muncă ori de serviciu, să accepte angajarea sau să presteze servicii, direct sau indirect:
a) în cadrul organizaţiilor comerciale sau necomerciale a căror activitate a fost supravegheată, reglementată sau controlată nemijlocit de către aceasta în exercitarea mandatului ori a atribuţiilor de serviciu;
b) în cadrul întreprinderilor de stat sau municipale, al societăţilor pe acţiuni în care statul deţine o cotă-parte din capitalul social, în cazul în care persoana a exercitat atribuţii directe de reprezentare a statului în organele de conducere ale acestora."
articolul se completează cu alineatele (5)–(8) cu următorul cuprins:
"(5) În perioada de 18 luni de la data încetării mandatului sau a raporturilor de muncă ori de serviciu, persoanele prevăzute la alin.(4) au obligaţia de a comunica Autorităţii Naţionale de Integritate toate ofertele de muncă primite pe care intenţionează să le accepte, precum şi orice ofertă de a presta servicii în cadrul entităţilor prevăzute la alin.(4).
(6) Comunicarea se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii ofertei de muncă sau de prestare a serviciilor şi este însoţită de solicitarea adresată Autorităţii Naţionale de Integritate pentru emiterea unui aviz de conformitate privind existenţa sau inexistenţa restricţiilor aplicabile situaţiei respective, întocmită conform modelului aprobat de Autoritatea Naţională de Integritate.
(7) Avizul de conformitate constituie un act administrativ individual şi se emite în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării, conform modelului aprobat de Autoritatea Naţională de Integritate în baza procedurii de emitere a avizelor de conformitate şi criteriilor de evaluare a conformităţii.
Termenul poate fi prelungit o singură dată, cu cel mult 10 zile lucrătoare, cu notificarea solicitantului.
(8) Avizul de conformitate nefavorabil este motivat în fapt şi în drept şi poate fi contestat de persoana vizată în instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile Codului administrativ nr.116/2018, cu respectarea procedurii prealabile."
2. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
"Articolul 19. Restricţii în cazul încheierii contractelor comerciale
(1) În perioada de 18 luni de la data încetării exercitării funcţiei de către subiectul declarării în cadrul unei organizaţii publice, întreprinderea în care acesta sau persoanele apropiate deţin cote-părţi în capitalul social ori exercită funcţii în organele de conducere sau de revizie nu are dreptul să încheie contracte comerciale cu organizaţia publică respectivă.
(2) Restricţia prevăzută la alin.(1) nu se aplică contractelor comerciale încheiate anterior angajării persoanei în întreprinderea respectivă, cu condiţia ca aceasta să nu fi avut, în perioada exercitării funcţiei, atribuţii de coordonare, supraveghere, control sau de luare a deciziilor asupra executării contractului sau asupra entităţii contractante.
(3) Persoana care a exercitat o funcţie de demnitate publică, a deţinut o funcţie în cadrul cabinetului persoanei cu funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere de nivel superior nu are dreptul, pe o perioadă de 18 luni de la încetarea mandatului, a raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, să încheie, direct sau indirect, contracte comerciale cu autoritatea publică în cadrul căreia şi-a exercitat mandatul sau funcţia şi nici cu autorităţile şi instituţiile publice, cu întreprinderile de stat sau municipale ori cu alte entităţi în care, în exercitarea mandatului sau a funcţiei, a avut atribuţii de coordonare, supraveghere, control, reglementare sau de luare a deciziilor.
(4) Restricţia prevăzută la alin.(3) se aplică inclusiv contractelor comerciale încheiate prin intermediul persoanelor apropiate, al întreprinderilor sau societăţilor comerciale în care persoana prevăzută la alin.(3) ori persoanele apropiate deţin cote-părţi în capitalul social sau exercită funcţii de conducere ori de revizie, precum şi prin intermediul contractanţilor sau subcontractanţilor implicaţi în executarea contractului încheiat.
(5) Restricţiile prevăzute la alin.(3) şi (4) se aplică indiferent de forma juridică utilizată pentru realizarea raporturilor contractuale şi nu pot fi eludate prin interpunerea unor terţi sau prin utilizarea altor raporturi juridice care produc efecte echivalente.
(6) Restricţiile prevăzute la alin.(3) şi (4) nu se aplică contractelor comerciale încheiate anterior numirii sau angajării persoanei prevăzute la alin.(3), cu condiţia ca aceasta să nu fi exercitat, în perioada mandatului, a raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, atribuţii de coordonare, supraveghere, control, reglementare sau de luare a deciziilor asupra entităţii contractante sau asupra executării, modificării sau prelungirii contractului respectiv."
Art.XIV. – Legea integrităţii nr.82/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.229–243, art.360), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 23 alineatul (4), textul "cu prevederile Legii nr.25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public" se substituie cu textul "cu principiile de etică şi normele de conduită profesională stabilite de cadrul normativ care reglementează etica şi conduita persoanelor cu funcţii de demnitate publică, a persoanelor din cabinetele acestora sau, după caz, a funcţionarilor publici".
2. În cuprinsul articolelor 24 şi 38, cuvintele "un an" se substituie cu textul "18 luni", iar cuvintele "ultimului an" – cu textul "ultimelor 18 luni".
Art.XV. – La articolul 22 din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.441–447, art.715), cu modificările ulterioare, alineatul (31) va avea următorul cuprins:
"(31) Exercitarea temporară de către adjunctul titularului a unei funcţii publice de conducere temporar vacantă sau a unei funcţii publice de conducere de nivel superior temporar vacantă se consideră interimat."
Art.XVI. – Articolul 17 din Legea nr.225/2023 cu privire la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.318–321, art.562), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) În perioada cuprinsă între 1 septembrie 2026 şi data desfăşurării primului tur de scrutin al alegerilor locale generale din anul 2027 inclusiv este interzisă adoptarea deciziilor privind iniţierea procesului de amalgamare voluntară, amalgamarea voluntară sau aderarea la o UAT amalgamată."
Art.XVII. – Legea nr.99/2025 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.257–260, art.298) se modifică după cum urmează:
1. Articolul 6:
la alineatul (2), după cuvântul "Salariul" se introduce cuvântul "mediu";
alineatul (3) se completează cu textul "sau, după caz, de indemnizaţiile aferente concediilor plătite prevăzute de lege, achitate de angajatorul din Republica Moldova".
2. La articolul 10 alineatul (5), după textul "în termen de 3 luni," se introduce textul "proporţional perioadei obligatorii de continuare a activităţii după încheierea detaşării la instituţiile sau organismele Uniunii Europene care nu a fost realizată,".
Art.XVIII. – Articolul III din Legea nr.76/2026 cu privire la modificarea unor acte normative (cadrul normativ conex Legii nr.75/2026 privind instituţiile publice) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.330–333, art.333) se abrogă.
Art.XIX. – (1) Prin derogare de la prevederile art.29 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, pe parcursul anilor 2027–2028, concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi al Cancelariei de Stat se organizează, în baza unui mecanism-pilot, în două etape succesive:
a) etapa I: proba scrisă desfăşurată în mod centralizat, finalizată cu eliberarea certificatului de promovare;
b) etapa a II-a: interviul desfăşurat în cadrul concursului pe post. După caz, pentru unele funcţii publice de execuţie pentru care consideră necesar, autoritatea publică poate decide organizarea probei scrise în cadrul concursului pe post.
(2) Etapa I este organizată periodic de către Cancelaria de Stat. Pentru candidaţii care promovează etapa I, Cancelaria de Stat eliberează certificatul de promovare a probei scrise, valabil pentru o perioadă determinată, stabilită de Guvern.
(3) Deţinerea certificatului de promovare nu constituie o condiţie obligatorie de participare la etapa a II-a pentru:
a) funcţionarii publici, inclusiv cu statut special;
b) persoanele care, în ultimii 5 ani, au deţinut o funcţie publică, au exercitat efectiv funcţia publică pentru cel puţin 18 luni şi au obţinut cel puţin calificativul "bine" la ultimele două evaluări ale performanţelor profesionale;
c) stagiarii care fac parte din corpul de rezervă, pentru funcţiile publice de execuţie pentru care cerinţele specifice minime nu necesită experienţă profesională în domeniu, în condiţiile stabilite de cadrul normativ cu privire la stagiile plătite în serviciul public;
d) persoanele care, în ultimii 5 ani, s-au aflat în situaţiile specificate la art.31 alin.(3) pct.1) lit.a) şi b) şi pct.3) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
(4) Etapa a II-a este organizată de autoritatea publică care iniţiază concursul pe post, în funcţie de necesităţile de personal, inclusiv în baza planului anual de ocupare a funcţiilor publice.
(5) Calendarul implementării mecanismului-pilot în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi al Cancelariei de Stat şi modul de organizare şi desfăşurare a etapelor I şi II se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art.XX. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia:
a) art.XVI, care intră în vigoare la data publicării prezentei legi;
b) art.III, art.XII şi art.XIII pct.1, în partea ce ţine de completarea art.18 cu alineatele (5)-(8), care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027;
c) art.V pct.4, în partea care se referă la completarea alineatului (6) cu prevederea privind cadrul de competenţe aplicabil funcţiilor publice de conducere de nivel superior, care intră în vigoare la 1 iulie 2028;
d) art.V pct.11, care se va pune în aplicare la data intrării în vigoare a tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
c) va elabora şi va adopta actele normative necesare pentru aplicarea prezentei legi.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.154. Chişinău, 30 iulie 2026. | |